Bikini in....relief!

Cel mai greu e sa te trezesti dimineata prea tarziu ca sa mai ai timp sa reflectezi la ce sa te imbraci. Si cand pui pe tine in fuga rochia de vara  si apoi te incalti rapid. Dar taman cand sa iesi vijelios pe usa simti ca parca prea te simti lejer si de fapt ai uitat sa-ti pui pe tine fix...chilotii. Te intorci si te arunci in dulap unde stii ca se gaseste colectia din articolul cu pricina. Colectie pe naiba, doar doua perechi au mai ramas utilizabile, dar nici una in mod serios. Ma prapadesc de râs cand vad contrastul. Una ar putea reprezenta cu succes anii 40 sau chiar 30 , drept pt care ii folosesc vara ca pantaloni scurti (prin casa normal). Iar cealalta, hmm, tot timpul ramâne neutilizata pt ca e prea...avangardista, pe scurt  doua fire de matase si un buchet de roze aplicate nu stiu cum pe firele astea. a, de fapt nici nu i-am purtat vreodata pt ca mereu mi se pare ca-s de unica folosinta si daca o fi sa-i folosesc macar sa fie cu o ocazie speciala, care dupa cum se vede nu a aparut. La naiba, imi zic si imi pun pe mine chilotii de bunica. Pe sub rochia larga nici nu se vad nici nu se simt, perfect. Dar...ma izbeste o idee prin cap: daca bate vantul si mai stii se ridica rochia o sa fiu chiar de râsul curcilor. Imposibil sa accept asa o imagine, asa ca ii arunc sa nu-i mai vad. Ii iau pe avangardisti, mama lor, si chiar ma amuz la ideea unei rafale de vânt eventuale care imi va salta rochia. Asa incantata ies pe usa, ies din cladire , ies din....si ma uit spre papuci intr-o doara.....ce e asta? O ditamai umflatura pe poalele rochiei. Dintr-o data pricep, rozele de pe bikini, pe care nu mi le-am imaginat pe sub o rochie, se lafaiau acum in toata splenadoarea si relieful lor. Ma rog sa nu ma intalnesc cu nimeni pe scari , urc dintr-à suflare si ajunsa sus le tai de pe firele lor, mama lor de roze, cine puii mei a mai inventat dracoveniile astea de chiloti ?

Copil

Da, stiu, m-ai recunoscut. Sunt la fel ca tine. Dar totusi te urasc. Ma urasc si pe mine. Si pe toti cei care ne urasc si se impiedica de noi. Nu stiu cum faci, intotdeauna ai avut talentul asta de a citi oamenii. Da, recunosc, si eu sunt ca tine. Un strain. Si eu imi cant colindul meu, si  sper ca cineva sa il auda si sa il pretuiasca. Uneori cant tare prost, alteori mai binisor. Azi a fost jalnic. Da,  ma simt la fel de mizerabil ca tine si ma intreb ce caut aici. In martie cresc ghioceii iar tu canti cantece de craciun. Ai o voce frumoasa insa. Eu te ascult dar stii ca sunt singura care te intelege. In metrou e frig iar copiii isi traiesc copilaria culegand flori si alergand fluturi.

Despre ei, despre noi

Cand crestem devenim mai initiati, mai puternici mai intelepti. Vedem, auzim atat de multe incat devenim insensibili. Nu mai suntem impresionati de nimic. Ne uzam, ne tocim incet incet inima. Cat timp putem empatiza fata de cei saraci? Cati ani la rand? Mai ales cand ii vedem zilnic. Incetul cu incetul incep sa ne deranjeze, incepem sa ii urâm. De ce trebuie sa ne iasa in cale sa ne strice ziua? Am fi putut fi in locul lor dar stim ca atunci nimeni nu ne-ar fi intins o mâna.  Pentru ca avem experienta. Cand am avut nevoie de ajutor oamenii nu prea s-au inghesuit. Iar atunci cand am oferit ajutorul acesta s-a intors impotriva noastra. Nu are rost sa ne comportam empatic caci noi am pierde atunci. Noi nu vrem sa pierdem. Fiecare e pe cont propriu. Inclusiv noi, eu. Si pana una alta noi traim doar viata noastra. E singura care ni se ofera.

Despre dragoste si instinctul de conservare

Te iubesc atat de mult incat desi stiu ca asta ma conduce spre nicaieri ma incapatanez sa dau inainte. Nicaieri e egal cu zero fata de ideea de a fi fara tine. Atat de mult incat nu vreau sa stiu ce va fi dupa. Nu ma intereseaza. Acum e bine. Acum te simt, te vad, te aud. Maine poate fi potopul.
Vreau sa storc din clipa asta tot ce imi poate da, sa ma satur desi asta e imposibil de tine. De ani buni incerc sa ma eliberez si nu se poate. Nu pot sa-ti dau drumul sa pleci in lumea larga. Nu pot. Te tin inlantuit de mine si de lipsa mea de perspectiva si de speranta.
Ca sa pot fi cu tine m-am rupt din propria-mi carapace cu riscul de a nu-mi mai face niciodata alta in loc. Nici nu imi pasa. Sunt ca cei hipnotizati de inaltime si care termina prin a se arunca in gol. Nu mai vad nimic in jur. Decat vidul, si trebuie sa ma arunc, alta cale nu exista.

Gripa cu efecte stranii

Dis de dimineata ma plimbam pe o miriste pe unde fusese graul treierat si mai apoi mancam cu zor cirese amare dintr-un cires inalt din  marginea campului. Aveam gura, nasul  si mainile manjite de rosu. Mai apoi veni ploaia si era tare frig si noroi si imi doream sa merg la oras, la mama. Apoi auzeam cocosul cantand desi afara era bezna de tot. Si simteam sub piele patura aspra de lâna tesuta si imi promiteam sa-mi aduc data viitoare de acasa cearsaf. Mirosea  puternic a foc in soba si a lapte fiert. Totul era prea demult uitat si de asta atat de strident de detaliat. Ca era vis sau mini halucinatie nu pot sa-mi dau seama. Stiu ca orice a fost, a avut timp suficient sa-si faca de cap cu mine in cele 18 ore dormite cu febra. Cand m-am trezit parca venisem dintre morti. De fapt chiar asa era. Creierul meu incerca pentru ultima oara sa nu uite ceea ce oricum trebuie uitat. Cu amintirile astea nu am ce sa fac. Nu inteleg de ce ele se tin dupa mine si atunci cand gasesc ocazia ma duc cu ele in lumea lor.De ce nu vor ele sa accepte ca vremea lor a trecut? Ca acum sunt doar ganduri muribunde care imi stau in drum. Si ma fac sa ma uit inapoi mai des decat ma uit inainte.

Prea penibil ca sa fie real

Eu sunt o fire miloasa. Mai mult decat orice ma induiosez si ii compatimesc grozav pe barbatii care se ridiculizeaza la fiecare pas, vorbulita si la tot ce impune interactiune cu semenii. Mi se rupe inima cand il aud laudandu-se pentru proiecte de viitor, cand imi da sfaturi pretioase culese din experienta prietenilor sau a unora de aceeasi natie cu el, cand ma roaga sa-l insotesc pentru ca metroul il angoaseaza sau cand ma roaga politicos sa-l astept in timp ce se desarta la umbra inserarii si a unor boscheti din campusul universitar (recunosc toaletele erau inchise da ce naiba, chiar asa?).  O iau la fuga bucuroasa ca se ivea autobuzul si  ca am un pretext sa scap de drac. Dar ma ajunge din urma cu un rânjet cracanat pe toata fata. Mila se transforma in dorinta vie de a-i da cu o vaza in cap.
Si cu fenomenu asta va trebui sa dau nas in nas tot anul fiindca suntem colegi. Numai de sila imi vine sa las totul balta si sa ma ascund in padure.

Un copil pentru trecut

Ca nu-mi place deloc lumea  in care m-a adus barza se stie inca de pe atunci. De cand m-a adus. Si inca atunci norul de la Cernobîl venea pe nevazute fâl fâl  pe sub usi si prin geamuri nezavorâte bine. Dar acum totul se desfasoara in fata ochilor nostri: padurile lumii dispar, rechinii si ei, mancam prostii articificiale de la supermarket, americanii au creat soareci dintr-un cuplu de masculi si vor sa faca astfel copii homosexualilor, femeile au plastic in sâni, nu mai e mult pana ne facem creiere de plastic si ne vom putea perpetua la nesfarsit prin clonare intr-o mare veselie si vom intinde de aici intr-o suta de ani o hora cosmica  de mutanti genetici controlati de la un server universal.
Pentru lumea aia sa mai faca copii care o vrea, eu una as face un copil pentru perioada preistorica. Oamenii aia erau mai intelepti.

Bre vine Craciunu

In cartieru unde salasluiesc si pe care sunt nevoita sa-l vad vreau nu vreau in fiecare seara nu sunt decoratii pe strazi, nu sunt mosi craciuni agatati la geamuri, lumini palapaitoare prin case unde sa ghicesti brazi betelati cu copii extaziati prin jur, nu sunt stelute si scipiceli prin geamurile magazinelor iar zapada s-a lasat batuta de o boare dinspre mare.
Prin celelalte cartiere mai omenesti e cam ca si in Romania, cu stalpi impodobiti, brazi si mosi si vasc si de toate. Numai aici e cenusiu si trist. Ieri chipurile a inceput Sarbatoarea Luminilor, cu care ocazie am vazut primele palpairi lumânaratice pe la feresti , dar asta seara s-au dus si astea. Blocul turn din fata mea n-are nici macar o luminita colorata.
Oricum ar fi perioada asta din an e cea in care intru in priza si nu-mi mai place nimic in Franta si pana nu ajung acasa nici macar nu mai pot manca normal.
Ma duc sa-mi clatesc ochii prin centru, sa ma incarc de lumina.
Mi-e dor de Romania.

Francezi va iubesc

Azi mi-au placut colegii mei francezi. Ma asteptam ca de obicei sa fie docili si mototoli cand profii emit tot felul de traznai. De pilda cand incearca sa explice psihanalitic tot ce misca si ce nu misca pe lume si ajung la niste concluzii/bazaconii pe care ni le prezinta pe post de adevar stiintific. Cum de exemplu un cercetator pe teren poate avea niste trairi voyeuriste fata de subiectii sai  sau ca poate simti niste fantasme de viol. Apoi un intreg discurs despre semnificatia falica a sosetei care ar reprezenta bieninteles un vagin. De aceea un barbat nu trebuie sa intrebe niciodata pe un altul ce numar poarta la pantof sotia lui, ca s-ar chema ca fantasmeaza asupra ei.Si tra-la-la. Azi colegii mei s-au revoltat si s-au contrazis cu profa. Ca nu ar fi cazul sa generalizam  adevarurile freudiene. Mai bine am zice clar ca un cercetator poate simti jena fata de subiectii sai, sau un anume inconfort. Ma bucur ca in sfarsit nu mai sunt sigura care nu e de acord cu teoria sosetei.

Peripetii frantuzesti

Am aflat ca in Franta daca ai locuit deja cu gagiul tau si apoi trebuie sa te muti singura, ai de ales in formularele electronice intre urmatoarele: "Vaduva", "Divortata", "Izolata cu o viata maritala anterioara", "Separata de facto" si "Separata oficial". Nu mai exista optiune aia misto si universala de "Celibatara". Dar daca tot mai sunt cu gagiul in chestiune ce optiune aleg?Raspunsul lor a fost ca in cazul meu varianta corecta e clar Izolata cu o viata maritala anterioara. Eu nu si nu,  nu-s domnule izolata, ce naiba? Si nici maritata n-am fost. Da, dar ati trait in cuplu. Aoleu, pai deja se cheama ca am avut viata maritala?!  Si eu habar n-aveam ca se chema asa...

Despre pubertate si cititul cartilor

Ce treaba are sula cu prefectura, va veti spune. O sa vedeti ca are din cele de mai jos.

Mi-am amintit cat de dor mi-e sa citesc o carte, in sensul ca sa ma scufund de tot intr-insa si timp de 36 de ore  fara oprire sa nu fac decat asta. Pana nu-mi mai pot misca globii oculari si imi amortesc toate membrele si mi se face rau. Sa intru atat de mult in lumea aceea imaginara incat sa ma apuce depresia cand termin cartea si apoi sa nu ma gandesc decat ca urmatoarea carte de acelasi autor trebuie sa fie sigur la fel de interesanta.

Cred ca ultima oara cand eram atat de dependenta de citit era pe la 14 ani, cand terminasem in doua saptamani toata colectia Karl May din biblioteca scolii. Sub patul meu erau mereu  mormane de carti peste care dadea mama si mi le ascundea pentru ca in perioada aceea eram  zombie si total neproductiva la scoala.

Dar atunci aveam si o motivatie sau o explicatie, Nu aveam deloc prieteni pentru ca eram cea mai inalta din  bloc si baietii radeau de mine numindu-ma  Girafa.  Fiindca eram prea mica sa aud de pubertate precoce si nici de Jean Piajet nu aveam cum sa fi auzit, traiam foarte prost toata situatia si evident ca ma consideram ultima gaina de pe fata pamantului care n-o sa fie niciodata pe placul sexului opus. Asa ca de suparare nu mai voiam deloc sa-i vad in fata ochilor si imi vedeam de cartile mele.

 Nici nu mai zic ce trauma am putut avea cand mi-au crescut parca prea cu viteza sanii. Parca seara ma culcasem   plata si a doua zi aveam ditamai sanii de umpleau sutienul mamei pe care l-am probat intr-o zi pe ascuns si am murit de rusine dupa aia. Evident ca eram singura din bloc de varsta mea cu sani si toate fetitele ma puneau sa le arat si lor sa vada cum arata. Fiindca eram deja paranoia in ceea ce priveste si parerile baietilor, imi imaginau ca si ei credeau ca sunt cine stie ce fenomen al naturii. Hihi, ce bleaga puteam fi.

 Ca sa nu ma abat prea tare, episodul asta din viata mea  m-a impins si mai dihai cu nasul in carti. Bineinteles cu consecinte cam nefaste asupra dezvoltarii mele ca fiinta sociala:) Dar  in plan cultural eram cea mai tare din parcare, stiam aproape toate tarile si capitalele lumii si sa le arat pe glob si tot felul de chestii interesante despre fiecare de ramaneau si profesorii masca.

Dar toata magia si pasiunea s-a dus naibii cand mi-am dat seama ca mi-s gagica frumoasa si cand au inceput sa ma bage baietii in seama. Va zic drept ca de atunci nu mai pot gasi deloc, dar deloc acelasi gust pentru citit. Si uneori tare mi-e dor sa fiu din nou fata aceea desteapta din adolescenta.

Despre pubertate si cititul cartilor

Ce treaba are sula cu prefectura, va veti spune. O sa vedeti ca are din cele de mai jos.
Mi-am amintit cat de dor mi-e sa citesc o carte, in sensul ca sa ma scufund de tot intr-insa si timp de 36 de ore  fara oprire sa nu fac decat asta. Pana nu-mi mai pot misca globii oculari si imi amortesc toate membrele si mi se face rau. Sa intru atat de mult in lumea aceea imaginara incat sa ma apuce depresia cand termin cartea si apoi sa nu ma gandesc decat ca urmatoarea carte de acelasi autor trebuie sa fie sigur la fel de interesanta. Cred ca ultima oara cand eram atat de dependenta de citit era pe la 14 ani, cand terminasem in doua saptamani toata colectia Karl May din biblioteca scolii. Sub patul meu erau mereu  mormane de carti peste care dadea mama si mi le ascundea pentru ca in perioada aceea eram  zombie si total neproductiva la scoala.Dar atunci aveam si o motivatie sau o explicatie, Nu aveam deloc prieteni pentru ca eram cea mai inalta din  bloc si baietii radeau de mine numindu-ma  Girafa.  Fiindca eram prea mica sa aud de pubertate precoce si nici de Jean Piajet nu aveam cum sa fi auzit, traiam foarte prost toata situatia si evident ca ma consideram ultima gaina de pe fata pamantului care n-o sa fie niciodata pe placul sexului opus. Asa ca de suparare nu mai voiam deloc sa-i vad in fata ochilor si imi vedeam de cartile mele.
 Nici nu mai zic ce trauma am putut avea cand mi-au crescut parca prea cu viteza sanii. Parca seara ma culcasem   plata si a doua zi aveam ditamai sanii de umpleau sutienul mamei pe care l-am probat intr-o zi pe ascuns si am murit de rusine dupa aia. Evident ca eram singura din bloc de varsta mea cu sani si toate fetitele ma puneau sa le arat si lor sa vada cum arata. Fiindca eram deja paranoia in ceea ce priveste si parerile baietilor, imi imaginau ca si ei credeau ca sunt cine stie ce fenomen al naturii. Hihi, ce bleaga puteam fi. Ca sa nu ma abat prea tare, episodul asta din viata mea  m-a impins si mai dihai cu nasul in carti. Bineinteles cu consecinte cam nefaste asupra dezvoltarii mele ca fiinta sociala:) Dar  in plan cultural eram cea mai tare din parcare, stiam aproape toate tarile si capitalele lumii si sa le arat pe glob si tot felul de chestii interesante despre fiecare de ramaneau si profesorii masca. Dar toata magia si pasiunea s-a dus naibii cand mi-am dat seama ca mi-s gagica frumoasa si cand au inceput sa ma bage baietii in seama. Va zic drept ca de atunci nu mai pot gasi deloc, dar deloc acelasi gust pentru citit. Si uneori tare mi-e dor sa fiu din nou fata aceea desteapta din adolescenta.

Franta sau Noua Arabie?!

Nu am nimic contra arabilor, zic asta ca sa nu se inteleaga altceva. Dar totusi nu inteleg prea bine ce se intampla in Franta. Se stie ca este o tara de imigratie, deci sunt foarte multi straini. Ceea ce este pana la urma in interesul ei, din moment ce forta unei tari depinde si de numarul de locuitori.

Dar ceea ce m-a mirat  a fost sa vad ca in clasele primare nu doar de la periferie majoritatea copiilor sunt arabi, rar gasesti cate un Pierre sau o Amélie. Imi  imaginez ca poate peste vreo 10-20 ani araba va deveni o a doua limba oficiala in Franta.

E mult mai usor sa primesti acte de sedere daca esti arab decat daca esti imigrant de alta origine, mai ales daca ai copii nascuti aici. Poate ca daca toti imigrantii ar fi tratati in mod egal, ca au sau nu copii, nu ar mai exista dezechilibrul asta. Si cu cat imigrantii ar avea origini mai diferite si  diversitatea culturala ar fi mai mare, poate ca nu ar mai exista doar doua grupuri mereu in conflict: arabii si francezii.

Zic si eu. Dar pana una alta Sarkozy moare de frica rromilor. Eu cred ca habar n-are ce-i in tara lui.

Scrisoare tie

Si ne vom separa intr-o zi. Tu o vei lua spre apus iar eu spre eternul est.

 Si o sa-ti implinesti visele si vei schimba lumea inspre mai bine, iar la final vei fi multumit de tine, de asta sunt sigura.
Eu imi voi trai viata mea simpla, fara idealuri care ma vor zgudui din radacina, fara bucuria omenirii intregi pe chip.

Si vei avea o femeie pe care o vei iubi nespus, asa cum stii tu sa iubesti o femeie si vei avea un copil care  iti va semana si pe care il vei diviniza.
Eu voi iubi din nou, voi iubi din nou asta e sigur. Si tu vei deveni mai mic cu fiecare zi ce trece, pana vei disparea de tot din mine. Si intr-o zi nici  tu nu-mi vei mai simti prezenta in noua ta viata, deja totul se va fi pierdut incet in urma ta.

Voi fi tot eu, vei fi tot tu, dar amandoi vom fi uitat sa radem. A rade  e mare lucru in viata unui om. Dar cand ne vom da seama de asta prea tarziu va fi.

Genialul test Marshmallow

Acest test a fost creat prin anii '60 de cercetatorii de la Stanford si studia capacitatea copiilor de a-si infrana pofta si de a amana recompensa imediata pentru o recompensa mai mare mai tarziu.
Copiii sunt plasati in fata unei prajituri Marshmallow. Daca rezista sa nu manance pe loc prajiturica, va primi o a doua dupa 20 de minute.Altfel nu mai primeste nici o recompensa ulterior.
Unii dintre copilasi au rezistat, altii nu. Insa cercetatorii au realizat un studiu longitudinal pe acesti copii, cand au devenit tineri si adulti. Cei care in copilarie reusisera sa-si infraneze poftele au devenit mai independenti si mai competenti decat ceilalti.
Daca e chiar asa, atunci parintii fetitei din final care nu rezista tentatiei au de ce sa-si faca griji pentru mai tarziu:)

La vie comme elle vient

Au trecut doar doi ani de cand am terminat facultatea. Pe vremea aceea aveam o mie de idei buluc in cap, stiam  ce vreau sa fac in viata  si eram indragostita lulea.  Ascultatul muzicii chiar ma facea sa simt ceva si peste toate aveam o doza  mare de incredere in mine si in lume.

Azi nu mai am nimic indraznet in plan, lumea larga nu ma mai fascineaza si muzica  nu ma mai face sa visez nimic
Am imbatranit, zic eu. Pentru ca gandesc prea mult in loc sa iau viata asa cum e ea. Nu mai cred de mult timp in cuvintele astea frumoase: Nimic nu ti se opune cu adevarat in viata.

Da, depresia e chiar o boala

Pentru ca  m-am saturat sa-i aud pe toti punandu-si aceeasi intrebare stupida si babeasca : De ce dracu si-a luat viata daca era bogatanca, era frumoasa si avea si un copil? m-am hotarat sa scriu despre depresie asa cum e ea vazuta de specialisti.

Si mai ales scriu acest post pentru cei care cred ca depresia este doar o tristete blegoasa a celor ce nu mai pot de bine si de belsug si pe care soarta i-a rasfatat prea tare.

Citez mai jos din Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders.

Episodul Depresiv Major:

Elemental esential al episodului deprsiv major il constituie  o perioada de cel putin doua saptamani in cursul careia exista  fie dispozitie depresiva, fie pierderea interesului sau placerii pentru aproape toate activitatile. 

Individul trebuie de asemenea sa experimenteze cel putin patru simptome suplimentare extrase dintr-o lista  care include: modificari de apetit sau greutate, somn si activitatea psihomotorie modificate, energie scazuta, sentimente de inutilitate si de culpa, dificultate in gandire, concentrate si luare de decizii;idei recurente de moarte sau idei, planuri ori tentative de suicid. 

Simptomele persista cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, timp de cel putin doua saptamani consecutive.Episodul este acompaniat de detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, professional sau in alte domenii importante de functionare.

 La unii indivizi cu episoade mai usoare , functionarea pare a fi normala, dar necesita un effort considerabil crescut.

Sentimentele de inutilitate sau de culpa asociate cu episodul depresiv major poate include aprecieri negative asupra propriei valori care nu corespunde realitatii ori preocupari referitoare la culpabilitate ori ruminatii mentale in legatura cu erori minore in trecut>

Astfel de indivizi interpreteaza adesea in mod eronat evenimente cotidiene neutre sau banale ca proba a defectelor personale si au un sentiment exagerat de responsabilitate fata de evenimentele nefavorabile.Sentimentul de inutilitate sau de culpa poate lua proportii delirante.

Episodul depresiv major apare la orice varsta, sex si nu depinde de conditia sociala sau economica a persoanei. Studiile arata ca episoadele depressive majore survin de doua ori mai frecvent la femei decat la barbati.

Simptomele unui episode depresiv major  se dezvolta de regula in decurs de zile sau saptamani. Un episod netratat dureaza de regula 6 luni sau mai mult. In majoritatea cazurilor exista o remisiune completa a simptomelor, iar functionarea revine la nivelul premorbid.

Mi-am dat seama in timp ce scriam ca sunt prea multe detalii interesante de spus despre depresie care sigur ar completa tabloul acestei boli dar pe care nu le mai dau aici pentru ca n-are sens. De asta ar trebuie sa se ocupe medicii si psihologii iar cei care habar n-au cu ce se mananca sa nu-si mai bage nasul degeaba si sa-si dea cu parerea. Si mai ales sa nu se planga ca nu inteleg.

 Da, uau, exista lucruri pe care nu le traim toti in cursul vietii dar asta nu inseamna ca sunt paranormale si nu ne da dreptul sa judecam. Inainte sa aruncam cu piatra ar trebui sa ne gandim cat de fragili suntem de fapt toti si sa avem rabdare ca  timpul si viata sa ne  faca sa intelegem ceea ce acum ni se pare inexplicabil.

Anglofoana+francofoana egal varza

Mai anapoda decat sa folosesc furculisioane romanesti e sa folosesc din cele englezesti. Pentru ca nu mai facusem demult gafe lingvistice majore, m-am gandit sa folosesc fraze din ce in ce mai impopotonate.

Pana de curand cand am zis mandra de mesajul meu profund religios: Que Dieu te blaisse!:))) La cateva ore dupa ce scosesem minunea, mi-am dat seama ca bagasem la mixer "que Dieu de benisse" si cu "god bless you". Sper numa' ca saracu om sa nu fi inteles ca merita sa fie pedepsit de cel de sus!

Ce dracu bre?

Pe principiul satul arde si baba se piaptana, iote-i si pe astia. In timp ce planeta se duce naibii si ursul de-abia mai sade pe sloiul sau, oamenii au creat o bacanie ca sa se brozeze fix in...fund. Sa mai zica cineva ca lumea nu s-a stricat la cap de tot.

M-am saturat

Am mai scris de atatea ori cat de mult urasc societatea in care traiesc pentru ca ofera mancarea cea mai proasta si mai fara gust din istoria omenirii.

M-am saturat sa vad fructe si legume si pui si vaci aduse de la capatul lumii cu avioane poluante.

M-am saturat de alimente ambalate intr-o tona de hartie si plastic si de oameni care nu le recicleaza.

Mi face rau sa vad taranii si fermierii cum de-abia mai traiesc pentru ca nimeni nu mai vrea fructe zemoase si dulci si oua cu gust de oua. Si pentru ca cele aduse de la cucubau sunt mai ieftine.

Ma calca pe nervi fast-foodurile si parintii care nu-si educa plozii sa manance hrana reala.

Ma enerveaza toate ierbicidele si pesticidele care distrug biodiversitatea si polueaza planeta.

Urasc toate plantele modificate genetic si pe oamenii fara creier care l-au creat pentru bani.

 Mi-e mila de  americanii umflati cu pompa si care nu au gustat in viata lor o capsuna cu gust de capsuna. Si care inca mai cred ca tot ce e mult e bun si sunt mandri de asta.

Mi se rupe inima de ursul polar, de tigrul bengalez, de zimbru si elefant  si de toate speciile pe cale de disparitie din cauza rasei umane degenerate care isi distruge propriul ecosistem. Si de frumoasa pasare Dodo (chiar cea din Ice Age) care a fost deja exterminata de om.

 Ma scoate din sarite cat de puturos a devenit omul modern incat vrea sa aiba totul sub nas fara sa miste un deget.

Ursuletul cu penis extensibil si iluzia fetei cuminti

Am fost invitata la o petrecere deocheata. Unde s-au pus la bataie jucarele, bice si costumatii cu tot felul de anexe anatomice. Haha mi-am zis si mi-am frecat palmele a belsug. Mai ales ca mergeam doar eu si cu gacicile, sa ne destrabalam fara gagiii care erau pusi pe un meci sau nu stiu ce alta urgenta masculina de natura sportiva, adica televizionistica.

Totul a fost bun si frumos, mai ales striperul care era delicios dar striperita era si mai frumoasa, si mai bine alcatuita si mai cu vino-ncoa. Si cu niste ochi, valeleu!
Apoi beutura si dans cat incape si mai ales cireasa de pe tort atat asteptata de mine: cadourile. Care nu s-au impartit dupa dorintile fierbinti ale fiecaruia ci dupa perceptia gazdei despre dorintele noastre. Adica dupa cum ne-a ochit el ca om fi mai cutezatori sau mai timizi, mai dominatori sau mai cumintei in arta amorului.

Repede m-am dezumflat cand toata lumea aproape a primit jucarii adevarate, mai ales fetele. Numai mie mi-au oferit jucarii de jucarie, adica un ursulet cu puta si un stilou cu ciocolata. Pe care l-am mancat pe loc numai de suparare ca nimeni nu m-a luat in serios. Mai ales gazda petrecerii pe care eu il credeam flacau destoinic si priceput in ale femeilor, judecand dupa numarul prea mare al cuceririlor lui.

Ce naiba si-o fi spus cand mi-a vazut mutrita de scolarita, ce calcule si-o fi facut, si de ce o fi crezut el ca eu nu merit o jucarica adevarata, nu am cum sa stiu. Ce sa fac eu cu ursuletul lui, chiar si cu puta fiind? L-am pus breloc la cheie. Si intr-o zi in autobuz cand ma jucam cu el am vazut ca daca trag mai serios puta i se lungeste. Si cand ii dau drumul si vine inapoi incepe sa vibreze. Dar nu doar eu m-am emotionat de noua lui functiune  ci si sarmana batranica de langa mine.

Dans ton pays de merde

Imi plac betivii pentru sinceritatea si inocenta cu care spun lucruri care altfel ar putea rani. Aduc intr-un fel cu copiii care scot cate un porumbel  taman cand parintii sunt in vizita la vreo doamna sau vreun domn respectabil.

Desi a fost ciudat sa aud vorba asta pronuntata cu voce tare, nu doar citita pe chipuri, totusi nu m-a ofensat atat de tare. Aproape ca mi-a venit sa rad cand un tinerel care se tinea cat putea el de strans de paharul cu tarie mi-a zis direct -A, esti din Romania? C'est la merde dans ton pays là-bas!". Aveam o mie de lucruri sa-i povestesc daca ar fi fost treaz (pe de alta parte nici un om cu mintea la purtator  nu mi-ar fi dat asa o replica).

Dar ce raspuns convingator poti sa-i dai unui om beat care crede ca tara ta e de rahat? Oricum n-avea sa-si mai aminteasca in 10 minute toata argumentarea mea. L-am lasat in plata lui.

Pana la urma  fraza a avut un efect catarctic, pentru prima oara auzeam lucrul asta pe care multi straini il cred dar pe care nu au cum sa-l exprime. Si afiseaza in loc de cuvinte un zambet larg pana la urechi. Imi sunt mai simpatici betivii pentru ca macar spun ce au pe inima si sunt dotati de o curiozitate copilareasca. Insa tot farmecul dispare cand sunt treji si incep sa rationeze, sa puna etichete, sa fie amabili si corecti.

Cel mai divin fruct din lume

Nu puteam sa nu strig in gura mare ca m-am infruptat din cel mai gustos, fin, aromat, neasteptat de siropos, rumen fruct din lume. Adica mango. Dar nu mango din acela verde de la supermarket, cu gust nehotarat si ciudat. Nu, mie mi-a fost dat sa vad cum e la gust adevaratul mango, proaspat cules din manguier.

Pentru ca acuma in Africa e chiar sezonul mangelor, si cica pe acolo sunt cu nemiluita. Numai de as sti ca pot sa ma imbuib zilnic cu fructul asta divin si m-as muta acolo sa-mi fac propria livada de manguieri si nu mi-ar mai trebui nimic. Dar pana atunci am plantat samburele intr-un ghiveci si ma rog sa-mi creasca un manguier frumos si vanjos.

Acum tocmai ce am terminat provizia pe care mi-a facut-o Caroline la ultima ei calatorie in Africa. Pana la anul trebuie sa mai gasesc pe cineva care calatoreste in tarile calde ca sa-mi furnizeze esantioane proaspete si de avocado, ananas si alte fructe tropicale de care nu ma pot bucura pe aici. Pentru asa delicii sunt gata sa platesc si surplus de bagaj si alte taxe neprevazute.

E lucru bun

Cred ca e lucru bun ca sunt angoasata de ce urmeaza sa se intample in viata mea. Unii ar zice ca mai probabil e ca am innebunit, sa stau o zi si sa plang pentru ca inca nu stiu unde o sa fiu anul viitor, unde o sa lucrez, unde o sa-mi termin studiile.

Daca o sa le termin, daca o sa-mi gasesc un loc de munca asa cum am visat, daca o sa am vreodata o casa a mea cu gradina si pomi si bani suficienti sa calataroesc pe unde ma indeamna inima.

Am plans de mama focului pe tema bani si scoala. Ca nu stiu cum sa le mai imbin ca sa imi iasa la sfarsit un rezultat de care sa fiu multumita. Nu ma pricep in nici un fel sa iau decizii si ma si calca pe nervi oamenii care imi dau sfaturi.

Asa ca, in asteptarea unui iluminari, poate divine, plang de sare camesa de pe mine. Dar eu cred ca e semn bun. Stresul face rau in general dar partea buna e ca ne mobilizeaza sa mergem mai departe, sa ne auto-depasim, sa reusim.

Asa ca nu sunt doar o simpla plangacioasa, sunt o plangacioasa cu proiecte mari de viitor. Pe care o sa le indeplinesc neaparat pentru ca altfel n-as mai avea liniste deloc.