marți, februarie 17, 2015

Christian Grey e un cocalar

Si nu, nu pentru ca o bate pe tipa la fundul gol. Deh, in pat nu prea are cum sa iti arate un barbat cat de gentleman e el,  sau ma rog, nu acolo e locul ideal. De-abia cand iesi cu individul in societate, iti dai seama din ce aluat e facut. Acest Grey, desi e patronul unei mari firme si miliardar (dubiosenie tipic americana, de ce idealul de barbat la ei trebuie deja sa fie miliardar la 27 de ani, si mai ales, cum ?!), apare neanuntat oriunde se afla tipa: aproape o rapeste de la o petrecere si o duce la el la hotel (tipa fiind beata), se prezinta (neanuntat) la parintii fetei in singurul week-end pe care ea si-l petrece cu acestia si o ia la o plimbare cu avionul (fara sa se scuze de deranj, evident, cand esti miliardar, la ce mai folosesc bunele maniere?), ii vinde acesteia masina pentru a ii cumpara alta (tot fara sa ii ceara voie).

 Tipul are in general comportament tipic de cocalar ieftin, o momeste pe Anastassia cu totul felul de cadouri, atunci cand ea ezita sa participe la jocul sado-maso: o invita se locuiasca in palatul lui (dar atentie, doar in week-end!!), ii pune prorpriul sofer la dispozitie (cand are nevoie de ea in pat) o plimba cu elicopterul, cu avionul-drona si alte gadgeturi de care nu imi mai amintesc si apoi (daca vede ca ea tot nu se lasa) ii cumpara masina.  In plus, ce barbat normal la cap se arunca fix ca in piscina intr-o tipa care e virgina? (de la acest guru al sexului, cum se doreste a fi, parca ai alte asteptari, nu?).

Dar sa zicem ca esti tânara si te-ai indragostit ca o nebuna de Grey asta (faptul ca e extrem de sexy e unicul sau atu), hormonii ti s-au suit la cap si nu te lasa sa vezi ce caracter are. Mergi mai departe. Tipul iti propune un joc sexual, in care tu esti dominata si el dominatorul (tu de-abia ai facut sex pentru prima oara in viata ta in noaptea precedenta), iti propune sa semnezi un contract cu toti termenii acestui joc (jucarii sexuale permise, acte interzise blabla). Daca ai mai mult de un neuron, e imposibil sa nu mori de râs cand citesti contractul: trebuie sa il astepti de fiecare data goala, in genunchi si musai cu parul impletit in spic, trebuie sa i te adresezi cu "Yes, Sir" si sa faci tot ce iti spune, altfel vei fi pedepsita (ghici cu ce? ai ghicit, cu bataie la fundul gol). Come on!!! (ai zice de ai fi americanca). Chiar nu te umfla râsul, chiar nu ti se pare macar un pic ridicol?  Nu, Anastassia asta e cam gâsculita.

Totul in acest film e cusut cu ata alba si toate cliseele americane s-au reunit in el:
  • amorul intre un bogatan si o sarantoaca,  dintre un miliardar si o studenta, 
  • dintre unul cu putere si manipulator si una mai prostuta si mai influentabila (tot timpul, mai putin in Basic Instict, trebuie sa fie femeia victima)
  • barbatul lezat care nu suporta o relatie de atasament cu o femeie, nu suporta sa fie atins, sa doarma cu o femeie, care face doar sex si apoi Pa!
  • ideea ca orice boala psihica sau comportament mai special isi are originea intr-un abuz suferit in copilarie. Daca faci un film despre sado-maso, nu poti macar sa iti asumi ideea ca exista pur si simplu oameni cu gusturi speciale, chiar fara a fi suferit cine stie ce trauma in copilarie? (America, mai las-o putin cu psihanaliza, nu mai e la moda de vreo suta de ani). Mai lipsea sa ne spuna ca de fapt Christian e gay pentru ca a fost abuzat de mic. 
Acest personaj e atat de prost definit ca nici nu stii ce e pana la urma, e un psihopat (nu pare sa fie, tipul nu abuzeaza de ea, relatiile sunt toate consimtite), e un simplu manipulator, e doar un cocalar care profita de faptul ca are bani? Nu se stie, eu tind spre a treia varianta.  Pe mine nici nu m-a convins ca e sadic. Iar tipa in niciun caz nu e masochista. Oricum, din start, bazele filmului sunt eronate: o relatie sado-maso poate fi posibila doar intre un sadic si un masochist, altfel nu se poate. Putina documentatie i-ar fi scutit pe realizatori de ridicol si de nerealism. Dar nu isi doreau decat sa socheze. Numai eu, ca o naiva, chiar credeam ca e un film sado-maso. E bine, nu e. E doar o romantare ieftina a unor idei preconcepute despre sado-maso.

marți, februarie 04, 2014

A patra intalnire. Vina

La a patra intalnire l-am invitat in sfarsit la filmul pe care i-l datoram de ceva timp: Le vent se lève de Myasaki. In sala mi-a luat pentru ceva timp mâna intr-a lui si m-a mângaiat, m-au apucat toti tremuricii. Apoi cand s-a oprit ma ingtrebam de ce s-a oprit. Filmul a fost pana la urma sub asteptarile lui, nici pe mine nu m-a impresionat prea tare, dar eram cu el.  Cred ca si un calup de publicitate de doua ore m-ar fi facut fericita in prezenta lui.
La iesire am bântuit mult pe strazi, prin zona Odeonului, pe strazi aglomerate, pe strazi intunecate. Imi arata din cand in cand cate un bar, un restaurant cunoscut, o biserica, un pod. Parisul, Sena, turnul eiffel cu nelipsitele lui luminite la ore fixe, cladirile oglindite in apa, totul mi se parea atat de superb, de parca nu locuiam in orasul ala de aproape 6 luni de acum. Profitam ca sa il tachinez " Dar tare iti mai place sa umbli prin baruri de noapte" "haha, zice, e terenul meu de vânatoare" "si ai vânat ceva?" "Nimic, hehe!nu era nimic de vânat".
Vorbeam numai de placerea de a vorbi. Nici nu simteam nevoia sa ii vorbesc prea mult. Numai sa merg langa el. Pe unde ma ducea el. Voiam sa il conving sa mergem in cartierul latin, unde stiam eu un restaurant grecesc bun. Nu l-am convins prea tare, cica " c'est un piège pour les touristes". Haha, bine, zic, cum vrei tu.  M-a tras de mâneca intr-o pizzerie, care s-a dovedit buna pana la urma. La restaurant m-au apucat remuscarile rau de tot. Inca nu ii spusesem ca lucrurile nu sunt clare cu prietenul meu si nici nu imi venea sa ii spun, sa stric momentul ala, seara aia, noaptea aia frumoasa. Uf. am tacut mâlc, inghitind cam  in sec tagliatelele din farfurie.
Dupa cina, iar bântuit pe strazi, iar alei laturalnice. Pe una dintre ele m-a inghesuit peste o masina si m-a sarutat apasat mult timp. M-am ametit de tot ca o adolescenta.
Apoi mi-a propus faimosul pahar de vin la el acasa.  Eu am refuzat, azi nu pricep de ce. El iar a propus, si iar "C'est juste un verre". Haha, o fi el doar un pahar dar nu prea aveam de gand sa ma prezint la el acasa la miezul noptii. M-a dus acasa. El cred dezamagit, eu fericita, visatore.
A doua zi nu trebuia sa ne intalnim, aveam fiecare planuri cu prietenii nostri. Dar a doua zi avea sa fie ultima.



A treia intalnire. Sarutul

La a treia intalnire trebuia sa vedem un film animat al realizatorului japonez Myasaki, de care eu nici nu uzisem dar fiindca il vedeam cu el mi se parea ca nu are cum sa fie un film prost. Ramasese ca unul din noi sa gaseasca o versiune originala cu subtitrare si nu o versiune dublata in franceza ca majoritatea filmelor straine aici. Imi spusese ca primul care gaseste filmul in original sa il anunte si pe celalalt. Nu am facut-o, in week-end fiind plecata la Londra apoi avand inca de luni dimineata deplasari.  Luni seara primesc un mesaj pe facebook in care ma invita la un spectacol de comedie  pentru miercuri. Probabil se plictisise sa astepte sa dau eu de veste. Am fost atat de fericita ca a luat in considerare faptul ca imi plac spectacolele de stand-up comedy. Asa ca ne-am vazut miercuri seara la 8, eu cu cearcane mari cat cepele. La statia Strasbourg Saint Denis. Imi si ziceam ca de cand ies cu el descopar de fiecare data alt colt al Parisului, necunoscut mie.
Ma astepta pe trotuar. Eram ca de obicei putin nervoasa cand ma intalneam cu el. Am intrat in teatru si am ramas putin inlemnita. Nu ca nu mai vazusem teatre dar acesta era chiar deosebit. M-am chinuit putin sa ma comport natural. Pana a inceput piesa am avut si timp sa bem un pahar, eu un suc el un pahar de vin. Si sa vorbim iarasi despre job-urile noastre. Apoi ne-am instalat la locurile noastre in sala. M-a si amuzat ca a cumparat locuri in primele randuri, am râs de el intrebându-l daca si-a luat locuri atat de aproape de scena ca sa fie sigur ca intelege glumele. M-a lovit usor peste picior, suparat. Apoi  am facut o chestie absolut nevinovata in naivitatea mea dar nu si pentru el. Imi simteam buzele atat de uscate si mi-am zis ca, cine stie, daca o sa ii vina totusi sa ma sarute la un moment dat, e bine sa nu fiu zbarcita ca o agurida. Scot strugurelul din geanta imi pun pe buze. In secunda doi mi-am dat seama ca a fost proasta miscarea, ca lui deja i se aprinsesera luministele si a profitat rapid ca sa imi ceara putin strugurel iar apoi sa se hidrateze direct de pe buzele mele. Lucru care, pe cat de surprinzator a fost pentru mine, pe atat de tare mi-a placut. Mai ales ca inca eram in dubii daca ma place cu adevarat sau nu. M-a sarutat acolo in rândul doi al teatrului, in multimea aceea de oameni. De mai multe ori.
Am privit toata piesa aiurita. Am râs mult iar uneori printre doua râsete ma simteam ca pe alta lume, fericita in culmea nebuniei si neavand idee de ce o sa urmeze. Cu mine, cu cel de langa mine si cu ...prietenul oficial. de fapt nici nu imi pasa prea mult, era fericita si atat.
Ce a mai Urmat in seara aceea nu prea a mai contat, m-a adus ca de obicei acasa si m-a insotit de data asta pana la poarta. si evident, m-a sarutat indelung.

duminică, ianuarie 19, 2014

A doua intalnire

Am iesit deja de doua ori cu Christian. Doar de doua. Dar deja nu mi-l mai pot scoate din cap.
Ieri seara l-am dus la un restaurant românesc si l-am ghiftuit cu carnati si sarmale asezonate cu o tamâioasa divina. Am vorbit, vorba cantecului despre una, despre alta.  Despre Romania, despre Spania, familia mea, a lui, cum am ajuns fiecare in Franta. Mi-a destainuit lucruri despre ultima lui poveste de iubire. Am ramas surprinsa cat de asemanatoare sunt povestile noastre.

Update: ora 22h. Nu pot sa ma concentrez  la altceva. Din tot ce am facut ieri am ramas cu un gust de dulce-amarui, format din cuvintele si tacerile noastre. Ce ma fascineaza cel mai mult la el e amestecul aproape pervers de timiditate si indrazneala. Imprevizibil. Imposibil sa imi dau seama cand va face un pas inainte si cum il va face. Ieri la despartire cand am coborât din masina habar nu aveam daca ma va saruta sau nu. Nu a facut-o, spre usurarea mea.  Dar nu a plecat. Cand am ajuns in dreptul portii m-a sunat sa ma mai invite la un pahar.
Nu pot sa-mi dau seama daca ma tine la distanta sau nu. Ce isi doreste. Probabil nici el.
Dar acel  timp de aproape doua ore cat am stat in masina amandoi, fara niciun scop decat de a vorbi, a fost genial.
Am avut timp sa-l privesc mai indeaproape. Nu e foarte frumos, dar are niste ochi negri superbi. Vorbeste cu o voce joasa, egala. Nu as putea spune exact ce ma atrage atat de mult la el, un amestec intre fizic si poveste de viata. Desi atunci cand fizic esti atras de cineva celelalte asemanari vin de la sine. Imi place cel mai mult misterul pe care il creeaza retinerea lui.
Imi place acel "le joie de vivre" care emana din discutii si din felul lui de a fi pe care nu il intalnesti la francezi. Cred ca românii si spaniolii au cam acelasi mod de a trai si reusesc sa gaseasca mai usor satisfactie in lucrurile simple ale vietii.

sâmbătă, ianuarie 11, 2014

Petrecere internationala (partea 2)

Cine naiba si-ar fi imaginat ca a doua zi la 10 (WTF?) avea sa ne gaseasca fara urma de alcool in casa (nici in sânge probabil, la ora aia il eliminasem pe tot) si jucand adevar si provocare (in frech Vérité et action). Probabil oboseala cronica are in creier aceleasi efecte ca si alcoolul, te face sa nu-ti mai pese  ce iti iese pe gura.
Dupa ce baietii si fetele cuminti s-au dus pe la casele lor, am ramas mai putini dar a picat bine caci asa aveam loc sa dansam. Eu cu Liana am schimbat repede repertoriul muzical occidental cu unul moldovenesc, pe care am dantuit doar noi doua la inceput caci restul nu stiau pasii sau prinsesera radacini pe canapea.  Trebuie sa spun de fapt ca populatia care mai ramasese la party era formata din patru francezi, un spaniol, o rusoaica, Liana si cu mine. Putintei dar conversatiile si dansatul ne-au tinut ocupati pana spre dimineata fara sa ne plictisim. Altcumva ma gandesc ca ar fi plecat cu totii mai devreme acasa. Ideea ca erau mai multi baieti ma amuza/incita putin, intotdeauna in tineretea mea fusesem pe la petreceri cu exces de gagici si cu cativa tipi care ori nu ma interesau ori nu ii interesam. Dar de data asta proportiile erau de asa natura ca ma gandeam ia uite ce noroc m-a lovit. Plus ca grupurile s-au facut in asa fel ca eram cam o fata la trei baieti, rusoaica nu prea facea fata caci nu vorbea engleza iar in franceza stia cate un "pardon, merci" dar nu mai mult. Asa ca m-am trezit in jurul unui pahar de ceva cu francezul Julien, care cam de multisor se invartea in jurul meu, si cu spaniolul Christian, care fusese ceva mai discret  desi prezent si el prin apropiere. De fapt cred ca pe Christian l-am impresionat in cursul serii cu consistentele mele cunostinte de geografie si de  istoria artei, in mod straniu si fericit activate de cantitatea necunoscuta de alcool ingurgitata. A spus el la un moment dat ca e din Andaluzia, la care eu pac am inceput sa-i vorbesc de Cordoba si influentele orientale si alte blablauri care l-or fi atins cumva la corason. Asa ca am tot continuat sa râdem sa ne amuzam, tot invartindu-ne in jurul subiectului care se prezinta in orice conversatie lasata nesupravegheata...si anume dragostea. Si cu trimiteri subtile (sau nu) spre sex. Asta pana pe la 6 dimineata cand am si constatat ca nu mai avem alcool de nicio culoare.  Intr-un fel spre bucuria mea caci eu speram in secret sa se care lumea acasa si sa pot trage un pui de somn bun pe canapeaua Luanei inainte s-o iau spre metrou. Dar nici unul nu se dadea dus, nu stiu ce naiba aveau, de fapt acum stiu, haha.
Spre dimineata, profitand de un moment cand baietii si rusoaica erau la fumat, imi vine ideea sa o intreb pe Luana cam pe cine a ochit ea din populatia masculina. Aveam ce e drept, o presimtire si parca imi era frica sa stiu. Mai tarziu, cand ne-am mai confruntat opiniile pe subiectul asta, s-a dovedit ca ne cam placea acelasi tip de baieti. Deci si ea se gandea tot la...suspans, Christian. Bun. In mintea mea mi-am zis imediat ca ar fi trebuit sa o intreb mai de mult lucrul asta si deja ma simteam vinovata ca toata noaptea indrugasem verzi si uscate la urechea baiatului. Oricum prea tare nu ma simteam eu vinovata, pentru ca in mod oficial (insist pe oficial) faptul ca aveam prieten ma absolvea de orice ganduri  de agatatorie. In orice caz, nu m-am dat pe fata deloc ca imi placea tipul iar Luana a propus sa jucam adevar si provocare, cu speranta sa afle cu ocazia asta in ce ape se scalda spaniolul nostru. Ideea mi s-a parut fabuloasa, desi mai tarziu avea sa imi lase un gust amarui.
Cand am inceput sa jucam (trecand peste faptul ca francezii au o versiune destul de pornografica a acestui joc...de societate, hello! si s-au crucit putin cand au aflat ce intentii avem), nu am asteptat mult pana sa il bombardam pe Christian cu intrebari...indecente evident, de la pozitia preferata la frecevnta, locuri si alte curiozitati. Fiindca eram de acum fara niciun gram de alcool la purtator, nu mai zic cat de dubios ni se parea sa punem astfel de intrebari, sa ascultam ce spun ceilalti si sa raspundem si noi la acelasi tip de curiozitati (doar nu credeti ca pe noi ne-au iertat). Asa afli despre oameni pe care ii cunosti doar de cateva ore ca au facut de exemplu sex in tren (nu in the toilet ca in filme, ci in vagon!!!), in mare, cum au facut, cât a durat. Cred ca un numar de striptease din partea lor ar fi fost mai putin indecent decat aceste expuneri amanuntite ale vietii lor intime.
Situatia a deraiat de tot de la normal (?) cand Christian m-a intrebat pe mine de pozitia preferata. La naiba, in afara de pozitia misionarului, nu stiu numele niciunei pozitii in limba franceza. Baietii nu s-au jenat sa ma invite sa le arat daca nu stiu cum se spune. Nu imi venea sa fac demonstratii de pozitionari in spatiu si pana la urma, ca sa ies din incurcatura, mi-a fatat mintea un raspuns salvator (pe dracu): "Aceeasi pozitie care iti place si tie". Ca si Christian a fost nevoit sa raspunda acestei intrebari (si s-a descurcat mai onorabil!).  Invitatiile celorlalti de genul "get a room, ce mai asteptati, daca sunteti atat de compatibili" m-au ajutat sa ma simt si mai penibil, dar ce puteam sa mai fac de acum.
Oricum, pana la sfarsit baiatul s-a interesat daca ultima oara mi-am tras-o cu prietenu meu sau cu alt gigel (da, il informasem ca am prieten). Mi-am dat seama pe loc ca a confundat exuberanta mea cu un fel de usuratate. Apoi m-am gandit ca poate vrea sa stie asta ca sa isi calculeze de are vreo sansa cu mine, sau cine naiba stie ce o fi gandit el la ora aia. Eu (si cu Luana) am aflat de la el ca de la ultima prietena, dupa care a suferit enorm de mult, nu mai facuse sex (adica de vreo 6 luni). Ma cuprinsese mila, si ca a suferit din amor, si ca a avut ditamai perioada de abstinenta (un baiat asa frumusel ca el, evident ca putea sa spuna ce voia, ca sa ne impresioneze haha). Noua femeilor una doua ni se declanseaza nevoia (as zice fara sa exagerez, materna) de a-i proteja pe ceilalti de suferinta (de orice fel ar fi ea).  In cazul meu stiu ca am o slabiciune pentru barbatii care au suferit din dragoste. Imi vine asa sa ii iau in brate si sa ii consolez, sa le arat ca viata nu e chiar asa grea cum pare. Ce sa fac, sunt o fata sensibila la durerea oamenilor. Suferinta lui in amor avea si o doza comica, se pare ca iubita lui fusese cam nimfomana de felul ei si l-a parasit cu pretexul ca pleaca in Australia sa descopere lumea. Precizarea lui Christian ne-a facut sa murim de râs "a plecat se descopere lumea pulilor".  E bine, rana lui din amor era cicatrizata daca putea in prezent sa faca glume pe tema asta.
Am terminat soirée-ul in acesta tema comica si am hotarat ca mai bine plecam naibii acas si sa sarim peste pedeapsa pe care o primise rusoaica de cumpara croissante de la boulangerie (era ora 9 dimineata).
Esteban m-a invitat sa merg cu masina lui, dar fiindca ar fi trebuit sa ocoleasca am zis ca merg cu trenul mai bine. Cand am ajuns la tren unii oameni se intorceau deja de la munca. M-a cuprins un somn adanc imediat pe m-am asezat pe scaun. Si, in vis (da, am si visat pe tren) ma intrebam daca i-am dat sau nu numarul de telefon.
Cand m-am trezit aveam un mesaj.
Oare de la cine?





miercuri, ianuarie 01, 2014

Petrecere internationala (partea 1)

Mi se intampla, ca oricarui om la un moment dat, lucruri despre care nu credeam ca se vor mai intampla vreodata. Nu ca as fi batrana, dar pur si simplu pentru ca nu erau in ordinea prioritatilor mele, logice. Dar oricat ne ar placea noua sa o ardem cu logica, tot emotionalul ne da cu capul de pereti. In caz ca mai era vreo urma de indoiala, ideea era ca m am indragostit. Asa pe neasteptate, intr o seara, la o petrecere la care m am dus cu cele mai curate ganduri, adica de a bea si a dansa, si a râde pana pic sub masa. Am facut din toate astea numai ca la un moment dat s a adaugat si un ingredient suplimentar, ca sa fie totul si mai memorabil si mai palpitant.
Am plecat la ziua Lianei vineri seara. Pe la 10 la cat am ajuns eu toata lumea era deja instalata, am observat de la inceput ca erau mai multi baieti decat fete. A trebuit sa ma dreg cu un gât de coniac moldovenesc ca sa nu ma fâstâcesc de tot. Dupa aia am intrat in ambianta, mi sa dezlegat limba incredibil de rapid pentru ritmul meu, am facut cunstinta cu unii cu altii, schimbat vorbe despre care de unde vine si ce hram poarta. Erau de origini diferite, francezi, italieni, spanioli si  o proportie ceva mai marisoara de rusoaice. Drept urmare fiecare vorbea pe limba lui, sau facut mici grupusoare care interactionau intre ele in franceza, deci totul era bine. Gazda noastra moldoveanca era singura care jongla cam cu toate limbile de se vorbeau in incapere, si le mai traducea si rusoaicelor cate o gluma care le scapa. Ce am mai vorbit nu mai tin minte, la un moment dat alcoolul a cam amestecat in capul meu oamenii si asezarea fiecaruia in spatiu. Imi amintesc ca la un moment dat rusoaicele ne au propus sa jucam Mafia si au trebuit sa explice tuturor in franceza regulile jocului pe care cine oare  sa le inteleaga de la inceput. Asa ca au trebuit repetate de cateva ori cu ajutor de la altii, desi pana la urma tot a ramas o tipa de caruta plângandu se ca tot nu pricepe ce se intampla cu cetateanul din vizorul mafiei cand mafiotul nu este demascat. Dupa cateva runde am auzit totusi si "Aha, je comprend maintenant" si  am hahait cu totii in cor. De atat râs, imi amintesc ca incercam, fara spor, sa mi torn vin in pahar dintr o sticla nedestupata, drept pentru care atentia tuturor si behaitul sincronizat s au mutat de la blonda de servicu la mine. Dar nu m am suparat, am zis nu stiu ce si am râs si eu cu ei, cand esti deja afumat sa râzi de tine insuti in public pare chiar natural.
De aici iarasi s-au taiat circuitele in memoria mea, de fapt tot imi amintesc un vag detaliu. De la inceputul serii remarcasem pe un tip italian simpatic si vorbaret si imprastiind hohote de râs in jur, naiba stie ce dracii povestea. Nu apucasem inca sa stau de vorba cu el dar imi era in plan, caci, cum va spuneam venisem cu gând de a ma distra si de a mi descarca toti nervii de la job. Nu stiu cum naiba a facut gagiul cu mecla lui suspecta cu tot, dar la primul joc nu a fost demascat, adica nimanui nu i-a trecut prin cap ca deh, taman el ar fi unul din mafioti. Chiar era, dar cu gura lui mare a mascat aparentele. La al doilea joc cumva s-au facut niste schimbari in asezarea oamenilor in camera si m-am trezit langa el. De data asta un nou prilej de hahaiala s-a ivit pentru ca sicilianul s-a nimerit sa fie prostituata si ca eu sa-l ghicesc de la inceput dupa ce misto-uri facea sau cine mai  stie dupa ce. Am râs amandoi, dar pana la urma nu stiu cum a ajuns in alta parte a camerei, probabil de la furnicile alea pe care le avea in talpi. Am mai jucat putin dar ne-am cam muiat De atata lalaiala, lumea a ajuns sa râda pe la colturi, fiecare pe alta tema, dupa cum ii tuna si  fara vreo  legatura cu subiectul principal. S-a spart gasca si a picat numai bine ca de-acum se apropia ora 1 si oamenii mai linistiti s-au precipitat sa prinda ultimul metrou. Asa ne-au parasit majoritatea rusoaicelor, indianul, italianul (nu inainte de a-l prinde intr-o hora moldoveneasca fugitiva si de a face schimb de facebook, hehe). Si a mai plecat si un spaniol care nu vorbea franceza si se plictisise probabil sa râda asa de râsul nostru fara ca el sa capteze ceva.
Partea cea mai interesanta s-a intamplat dupa acest episod cu cei care au ramas la party si au preferat sa astepte primul metrou de dimineata. Dar despre asta, data viitoare.

sâmbătă, aprilie 27, 2013

Fata draga nu fi trista !

Nu fi trist ! Zambeste ! Nu avea emotii !
De cate ori nu ti s-a spus asta? De parca daca râzi  strâmb insemana ca esti fericit, iar daca te prefaci relaxat chiar asta vei arata celorlalti. Dimpotriva, risti  sa faci mai multe gafe, concentrat fiind sa nu rosesti.  In afara cazului in care iei pastile, nu poti  sa schimbi ceea ce simti intr-un moment. Oricate strategii de auto-control budiste, feng shuiene ai adopta sau oricâte carti de self-help ai citi.
Ce ar fi sa putem toti sa ne incordam o data si tot feeling ul sa dispara. Atunci nu am fi decât niste roboti, mai  rau, niste roboti psihopati. Cum vrei ca sa intelegi suferinta pe care i-o faci altuia daca tu insuti nu simti nimic cand celalalt te raneste? Durerea este semn ca esti om. Jena este semn ca iti pasa, ca nu esti tocit sufleteste.
Ai auzit de psihologie inversa? Ti se spune sa te comporti fix invers fata de ce ti-ai dori. Asigura-te ca de data asta vei rosi la intalnirea cu tipul ala care iti place. Probabil chiar vei rosi, si posibil ca el sa adore asta. Dar daca nu o sa mai fii atat de obsedata de acest detaliu, s-ar putea sa te poti concentra pe alte lucruri, de exemplu conversatia voastra.

vineri, aprilie 26, 2013

Despre decizii si decizii...

Urasc sa iau decizii. Ma angoaseaza, streseaza, dezechilibreaza, oripileaza. Fiecare decizie luata iti inchide un drum. Atat timp cat nu decid totul ramâne deschis, posibil. Viitorul poate fi asa cum imi imaginez eu, azi asa maine poate altfel. E o lasitate sa nu fii in stare sa alegi. Pentru mine e un mod de a ma conserva, de "ingheta" in mod imaginar timpul. Nu ma intereaza ca sunt presata ca o portocala ca sa zic da sau ba, vreau sa fiu lasata in dulcea mea visare unde totul inca exista ca si probabilitate.
Amân uneori atât de mult o decizie chiar si minora  pana cand nu mai e nimic de ales. Nu anunt niciodata dinainte ca nu vin la un interviu pt un job sau la o intalnire cu fosti colegi de facultate.  Pentru ca pana in ultima clipa, as fi putut veni la acel interviu pt un job indoielnic dar bine platit, la acea intalnire probabil plicticoasa probabil fun in functie de cine vine.

Esti frumoasa oricum !

Te trezesti cu cearcane, cu parul imposibil de aranjat, vâlvoi pe partea dreapta si tuflit pe stanga. Iti pui o rochie frumoasa dar ai senzatia ca aceasta ar atrage prea mult atentia spre...fata ta nu tocmai in forma. Asa c pui ceva mai cuminte si banal. Inevitabil iti intrebi jumatatea: "nu-i asa ca imi sta rau parul? Ar trebui sa-l prind?". Raspunsul lui, parca mereu acelasi "Iti sta foarte bine. Esti asa frumoasa". Cand am auzit deja aceeasi replica de nenumarate ori, ne mai bazam pe bune pe ea? Oare chiar nu vede ca ceva e in neregula? Oare se preface, ca sa nu ne simtim prost? Putin probabil pentru ca uneori chiar ne atrage atentia la unele detalii.
 Ne mai este suficienta admiratia lui? Desigur ca de la un punct incolo nu. Sa zicem dupa ceva ani. Cautam atentie in alte locuri, in alti oameni, o privire scurta, un zambet, o discutie. Cu altii.

joi, martie 14, 2013

Pilula influenteaza legile atractiei


Cercetatorii cred ca noi oamenii suntem cumva programati  sa facem orice pentru a perpetua specia. Ei cred de asemenea ca, in istoria omenirii, au supravietuit  exemplarele cele mai puternice si mai capabile sa-si trasmita genele, ceea ce se cheama "selectia naturala".

Cum s-a petrecut selectia asta? Pur si simplu barbatii si femeile ar fi capabili, inconstient desigur, sa identifice tocmai aceste exemplare care sunt mai viguroase si deci mai in masura sa conceapa pui vii.

Femeile sunt mai dotate cu acest spirit de observatie mai ales in preajma ovulatiei, adica atunci cand sunt ele mai fertile. Adica ele in perioada asta vor fi innebunite dupa barbatii mai virili, mai sanatosi, cu trasaturi mai dure (forma patrata a fetei, arcade pronuntate etc) si care sunt mai dominanti. Si toate aceste indicii ar sugera ce gene bune au ei .

In afara perioadei ovulatorii, femeilor nu prea le pasa cat de masculi sau dominanti sunt barbatii si daca e sa-si aleaga un partener se vor lua dupa alte criterii, de exemplu statutul social sau potriveala caracterului, deci reproducerea nu e asa la mare trecere acum.

Avand in vedere ca pilula contraceptiva modifica echilibrul hormonal al femeii, suprimand ovulatia,  atunci si preferintele sexuale si criteriile alegerii partenerului se schimba. Studiile au fost realizate la Universitatea Sheffield in Regatul Unit. Iata urmatoarele fotografii:


Dupa cum vedeti, sunt doua poze realizate computerizat, doua variante ale aceluiasi chip. Cea din stanga arata un chip de barbat mai feminizat iar cea din dreapta  un chip mai masculin.  Ghiciti ce se intampla? Ei bine, femeile care nu foloseau pilule contraceptive, preferau, in perioada ovulatiei, chipul masculin, iar cele care luau pilula preferau intr-o proportie mare chipul feminizat, pe toata durata unei luni.(sursa http://www.pourlascience.fr/ewb_pages/a/actualite-sexe-la-pilule-est-elle-amerea-23509.php)

Aoleu, pai daca asta ar fi adevarat inseamna ca e cam nasol pentru rasa de barbati macho, dar e o veste buna pentru barbatii mai domoli, mai cu chipuri de papusele fine.

Dar mai e inca o veste, cica toti barbatii, macho sau nemacho gasesc ca sunt foarte atractive tot femeile care sunt in preajma ovulatiei. Va sa zica si la ei, tot pe baza de pui vii e treaba. Iar aici femeile care iau pilula ar fi dezavantajate, caci masculului lor, chiar nitel feminizat, tot ii vor fugi ochii intr-o zi dupa o alta femeie mai rodnica, desi ei saracii nu isi dau seama de asta si nici nu vor musai sa se reproduca. E doara asa, atractie pura.

Of, complicat cu teoria asta evolutionista si cu selectia, ca parca prea suntem niste animalute programate de natura sa ne placa una sau alta. Imi vine sa verific, sa vad ce tip de barbat ma impresioneaza in diverse perioade ale lunii. Pana acum vad ca a fost invariabil la putere exemplarul  zdrahon cu par pe piept si cu pielea ferma. Daca stau sa cantaresc, mai bine nu ma apuc de pilula ca cine stie ce gusturi imi vin :))

joi, ianuarie 03, 2013

Ganduri, planuri

Sa vizitez Aix en Provence intr-un week-end la primavara cand infloreste lavanada.
Sa plec acasa pentru doua luni la vara si sa ma plimb prin tara si sa râd cu ai mei, ce mult o sa-mi placa, asta e clar.
Si nu cred ca imi mai doresc altceva. A, ba da.
Sa fiu mai blanda cu S. si mai putin razbunatoare. Sa fac sex mai des, dar cred ca aici nu am nicio problema, timp sa am.
Sa imi dau seama daca merge relatia cu S., daca nu merge cu el, cu cine ar putea sa mearga la cat de nabadaioasa sunt.
Nunta! Sa o fac si pe asta, probabil sa o chem si pe M. si pe T. Mi-e tare greu. Desi nu vad de ce mi-e asa de greu. Dar cand o sa fiu eu pregatita pe bune? Nu stiu, Of.
Of.
Trebuie sa imi iau jurnal si sa scriu in el. Sa scap de stres.
Sa dorm bine si mult. Cand dorm bine sunt fericita. Cand dorm rau sunt ca un zombi.
Sa chefuiesc. Si neaprata sa ma ocup de mareata mea idee din 2012, venita fara sa o chem, de a-mi face o afacere.
Sa stau mult la soare.
Sa imi cumpar o floare.
Era sa uit de solduri, dar e inutil sa le mentionez aici,  vin de la sine.
Sa ies mai des.
Sa gatesc mai putin. Asta pana ma marit. Ce tot atata mancare sanatoasa.
Si ...doamne ajuta sa fiu sanatoasa ca restul vin singure.

duminică, decembrie 23, 2012

Ce lumea multa, ce oboseala !

Din ciclul "Obosesc numai cand ii vad pe altii muncind":
In supermarket, lume multa, multa. Un domn si o doamna:
Ea- Ce obosita sunt draga...
El- Dar ce ai draga ca azi nu ai facut nimic.
Ea- Vai ce multa lume, ce obositor. Ce mila mi-e de casierite, saracele...

Despre limba...iar

Vorbitul intr-o limba straina e ca sexul cu prezervativ. Oricat de mult te-ai stradui tot nu poti sa il simti pe bune pe celalalt. Si nici el pe tine. Cu cat practici mai mult cu  atat iti dai seama de neajunsuri. Numùai cat deschizi gura uneori si iti si dai seama ca mai bine ai tacea, ca nici unul nici altul dintre interlocutori nu o sa iesiti satisfacuti. Ideea din cap ti se distorsioneaza cand o transformi in sunete, cuvintele  iti stau pe limba, le cauti inciudat si te balbai, faci 3 propozitii in loc de una, te invarti in jurul cozii, te scarpini cu stanga la urechea dreapta..., nu reusesti nicicum sa ajungi la...esenta. Celalalt se straduie sa prinda din zbor ideea,te completeaza dar nu se sincronizeaza, e mereu pe langa subiect sau pricepe fix pe dos. Din astfel de conversatii ramâne doar gandul ca ce frumos ar fi iesit totul  daca nu era sa filtram aceeasi idee printr-un ciur diferit.
PS Primul Craciun din viata mea in strainatate. Apasator si angoasant. Am trezit  blogul la viata, caci nu mai poci...de obosit!

vineri, decembrie 21, 2012

Pizza romaneasca...o da !

Pizza de Craciun nu are nicio legatura cu filmele americane in care a manca pizza in aceasta zi inseamna ca esti ori singur ori vai de capul tau oricum. Nu, la noi in familie pizza de Craciun a inceput sa apara in meniu la initiativa mea intr-o perioada in care nereusind sa traiesc pe bune o criza adolescentina ma gandisem sa revolutionez macar mancarea de sarbatori. Reteta o gasisem intr-o carte de bucate groasa si veche cu retete 98% românesti cu vreo zece feluri de mamaligi si omlete (printre care si o omleta in apa,  m-a intrigat mereu). Printre cornulete, ciulamale, muraturi si racituri se gasea si o reteta de pizza. O, dar ce reteta! Coca pufoasa de cozonac, ingreditul cheie din umplutura era ...ceapa prajita si nu sosul de rosii, desi exista si acela dar asa...ca sa dea gust.

Apoi branza parmezan de care atunci nu aveam habar ce naiba e, mai ales ca scria simplu parmezan si nu branza parmezan ca sa priceapa si taranul. Am trait multi ani cu impresia ca e un fel de parizer exotic, cred ca de la sonoritate si sincer am fost cam dezamagita sa descopar apoi ca este doar o brânza. Nu mai zic ca din cauza acestui unic ingredient pe care nu aveam de unde il procura in oraselul meu cu magazin mixt  de cartier ca unic loc de cumparaturi, aveam senzatia ca nu imi iese reteta cum trebuie. Reteta preciza insa ca la nevoie se poate pune si branza de burduf ceea ce si faceam. Drept consecinta cand coceam pizza mirozea a placinte poale-n brau. Dar  iesea intotdeauna delicioasa si noutatea pizzei metisate a avut un efect teribil pentru ca  era singurul fel de mancare care se termina intr-o ora maxim.



Intr-un singur an a ramas nemancata. Cred ca in acel an imi gasisem si eu in sfarsit niste prieteni cu care sa imi petrec revelionul asa ca am stat in seara de 30 decembrie sa ma pregatesc de petrecere  in loc sa pregatesc mancaruri dubioase ca de obicei. Dar cum anul nou fara pizza devenise de neconceput, i-am lasat mamei reteta si cateva sfaturi din vasta mea experienta si ea mi-a promis ca se ocupa ea, bucuroasa ca reusesc si eu sa mai ies in lume. Numai ca dupa atatia cozonaci copti, sarmalute, colaci, ursi si capre cred ca a obosit si ea si in loc sa mai taie bucatele carne de pui, a pus niste...sorici pe care ii avea gata taiati, probabil ii ramasesera din cei pusi pe fundul oalei de sarmale. Ce dezamagiti am fost si eu si fratemio si tata. -Dar de ce ai pus mama sorici, mai bine o lasai asa fara carne! -Ei si tu acuma, eu ma gandeam sa pun si niste mazare ca imi ramasese de la salata boeuf !!!

sâmbătă, iulie 16, 2011

Bikini in....relief!

Cel mai greu e sa te trezesti dimineata prea tarziu ca sa mai ai timp sa reflectezi la ce sa te imbraci. Si cand pui pe tine in fuga rochia de vara  si apoi te incalti rapid. Dar taman cand sa iesi vijelios pe usa simti ca parca prea te simti lejer si de fapt ai uitat sa-ti pui pe tine fix...chilotii. Te intorci si te arunci in dulap unde stii ca se gaseste colectia din articolul cu pricina. Colectie pe naiba, doar doua perechi au mai ramas utilizabile, dar nici una in mod serios. Ma prapadesc de râs cand vad contrastul. Una ar putea reprezenta cu succes anii 40 sau chiar 30 , drept pt care ii folosesc vara ca pantaloni scurti (prin casa normal). Iar cealalta, hmm, tot timpul ramâne neutilizata pt ca e prea...avangardista, pe scurt  doua fire de matase si un buchet de roze aplicate nu stiu cum pe firele astea. a, de fapt nici nu i-am purtat vreodata pt ca mereu mi se pare ca-s de unica folosinta si daca o fi sa-i folosesc macar sa fie cu o ocazie speciala, care dupa cum se vede nu a aparut. La naiba, imi zic si imi pun pe mine chilotii de bunica. Pe sub rochia larga nici nu se vad nici nu se simt, perfect. Dar...ma izbeste o idee prin cap: daca bate vantul si mai stii se ridica rochia o sa fiu chiar de râsul curcilor. Imposibil sa accept asa o imagine, asa ca ii arunc sa nu-i mai vad. Ii iau pe avangardisti, mama lor, si chiar ma amuz la ideea unei rafale de vânt eventuale care imi va salta rochia. Asa incantata ies pe usa, ies din cladire , ies din....si ma uit spre papuci intr-o doara.....ce e asta? O ditamai umflatura pe poalele rochiei. Dintr-o data pricep, rozele de pe bikini, pe care nu mi le-am imaginat pe sub o rochie, se lafaiau acum in toata splenadoarea si relieful lor. Ma rog sa nu ma intalnesc cu nimeni pe scari , urc dintr-à suflare si ajunsa sus le tai de pe firele lor, mama lor de roze, cine puii mei a mai inventat dracoveniile astea de chiloti ?

marți, martie 08, 2011

Copil

Da, stiu, m-ai recunoscut. Sunt la fel ca tine. Dar totusi te urasc. Ma urasc si pe mine. Si pe toti cei care ne urasc si se impiedica de noi. Nu stiu cum faci, intotdeauna ai avut talentul asta de a citi oamenii. Da, recunosc, si eu sunt ca tine. Un strain. Si eu imi cant colindul meu, si  sper ca cineva sa il auda si sa il pretuiasca. Uneori cant tare prost, alteori mai binisor. Azi a fost jalnic. Da,  ma simt la fel de mizerabil ca tine si ma intreb ce caut aici. In martie cresc ghioceii iar tu canti cantece de craciun. Ai o voce frumoasa insa. Eu te ascult dar stii ca sunt singura care te intelege. In metrou e frig iar copiii isi traiesc copilaria culegand flori si alergand fluturi.

Despre ei, despre noi

Cand crestem devenim mai initiati, mai puternici mai intelepti. Vedem, auzim atat de multe incat devenim insensibili. Nu mai suntem impresionati de nimic. Ne uzam, ne tocim incet incet inima. Cat timp putem empatiza fata de cei saraci? Cati ani la rand? Mai ales cand ii vedem zilnic. Incetul cu incetul incep sa ne deranjeze, incepem sa ii urâm. De ce trebuie sa ne iasa in cale sa ne strice ziua? Am fi putut fi in locul lor dar stim ca atunci nimeni nu ne-ar fi intins o mâna.  Pentru ca avem experienta. Cand am avut nevoie de ajutor oamenii nu prea s-au inghesuit. Iar atunci cand am oferit ajutorul acesta s-a intors impotriva noastra. Nu are rost sa ne comportam empatic caci noi am pierde atunci. Noi nu vrem sa pierdem. Fiecare e pe cont propriu. Inclusiv noi, eu. Si pana una alta noi traim doar viata noastra. E singura care ni se ofera.

miercuri, februarie 23, 2011

Despre dragoste si instinctul de conservare

Te iubesc atat de mult incat desi stiu ca asta ma conduce spre nicaieri ma incapatanez sa dau inainte. Nicaieri e egal cu zero fata de ideea de a fi fara tine. Atat de mult incat nu vreau sa stiu ce va fi dupa. Nu ma intereseaza. Acum e bine. Acum te simt, te vad, te aud. Maine poate fi potopul.
Vreau sa storc din clipa asta tot ce imi poate da, sa ma satur desi asta e imposibil de tine. De ani buni incerc sa ma eliberez si nu se poate. Nu pot sa-ti dau drumul sa pleci in lumea larga. Nu pot. Te tin inlantuit de mine si de lipsa mea de perspectiva si de speranta.
Ca sa pot fi cu tine m-am rupt din propria-mi carapace cu riscul de a nu-mi mai face niciodata alta in loc. Nici nu imi pasa. Sunt ca cei hipnotizati de inaltime si care termina prin a se arunca in gol. Nu mai vad nimic in jur. Decat vidul, si trebuie sa ma arunc, alta cale nu exista.

Gripa cu efecte stranii

Dis de dimineata ma plimbam pe o miriste pe unde fusese graul treierat si mai apoi mancam cu zor cirese amare dintr-un cires inalt din  marginea campului. Aveam gura, nasul  si mainile manjite de rosu. Mai apoi veni ploaia si era tare frig si noroi si imi doream sa merg la oras, la mama. Apoi auzeam cocosul cantand desi afara era bezna de tot. Si simteam sub piele patura aspra de lâna tesuta si imi promiteam sa-mi aduc data viitoare de acasa cearsaf. Mirosea  puternic a foc in soba si a lapte fiert. Totul era prea demult uitat si de asta atat de strident de detaliat. Ca era vis sau mini halucinatie nu pot sa-mi dau seama. Stiu ca orice a fost, a avut timp suficient sa-si faca de cap cu mine in cele 18 ore dormite cu febra. Cand m-am trezit parca venisem dintre morti. De fapt chiar asa era. Creierul meu incerca pentru ultima oara sa nu uite ceea ce oricum trebuie uitat. Cu amintirile astea nu am ce sa fac. Nu inteleg de ce ele se tin dupa mine si atunci cand gasesc ocazia ma duc cu ele in lumea lor.De ce nu vor ele sa accepte ca vremea lor a trecut? Ca acum sunt doar ganduri muribunde care imi stau in drum. Si ma fac sa ma uit inapoi mai des decat ma uit inainte.

duminică, decembrie 12, 2010

Prea penibil ca sa fie real

Eu sunt o fire miloasa. Mai mult decat orice ma induiosez si ii compatimesc grozav pe barbatii care se ridiculizeaza la fiecare pas, vorbulita si la tot ce impune interactiune cu semenii. Mi se rupe inima cand il aud laudandu-se pentru proiecte de viitor, cand imi da sfaturi pretioase culese din experienta prietenilor sau a unora de aceeasi natie cu el, cand ma roaga sa-l insotesc pentru ca metroul il angoaseaza sau cand ma roaga politicos sa-l astept in timp ce se desarta la umbra inserarii si a unor boscheti din campusul universitar (recunosc toaletele erau inchise da ce naiba, chiar asa?).  O iau la fuga bucuroasa ca se ivea autobuzul si  ca am un pretext sa scap de drac. Dar ma ajunge din urma cu un rânjet cracanat pe toata fata. Mila se transforma in dorinta vie de a-i da cu o vaza in cap.
Si cu fenomenu asta va trebui sa dau nas in nas tot anul fiindca suntem colegi. Numai de sila imi vine sa las totul balta si sa ma ascund in padure.

vineri, decembrie 10, 2010

Un copil pentru trecut

Ca nu-mi place deloc lumea  in care m-a adus barza se stie inca de pe atunci. De cand m-a adus. Si inca atunci norul de la Cernobîl venea pe nevazute fâl fâl  pe sub usi si prin geamuri nezavorâte bine. Dar acum totul se desfasoara in fata ochilor nostri: padurile lumii dispar, rechinii si ei, mancam prostii articificiale de la supermarket, americanii au creat soareci dintr-un cuplu de masculi si vor sa faca astfel copii homosexualilor, femeile au plastic in sâni, nu mai e mult pana ne facem creiere de plastic si ne vom putea perpetua la nesfarsit prin clonare intr-o mare veselie si vom intinde de aici intr-o suta de ani o hora cosmica  de mutanti genetici controlati de la un server universal.
Pentru lumea aia sa mai faca copii care o vrea, eu una as face un copil pentru perioada preistorica. Oamenii aia erau mai intelepti.

joi, decembrie 09, 2010

Bre vine Craciunu

In cartieru unde salasluiesc si pe care sunt nevoita sa-l vad vreau nu vreau in fiecare seara nu sunt decoratii pe strazi, nu sunt mosi craciuni agatati la geamuri, lumini palapaitoare prin case unde sa ghicesti brazi betelati cu copii extaziati prin jur, nu sunt stelute si scipiceli prin geamurile magazinelor iar zapada s-a lasat batuta de o boare dinspre mare.
Prin celelalte cartiere mai omenesti e cam ca si in Romania, cu stalpi impodobiti, brazi si mosi si vasc si de toate. Numai aici e cenusiu si trist. Ieri chipurile a inceput Sarbatoarea Luminilor, cu care ocazie am vazut primele palpairi lumânaratice pe la feresti , dar asta seara s-au dus si astea. Blocul turn din fata mea n-are nici macar o luminita colorata.
Oricum ar fi perioada asta din an e cea in care intru in priza si nu-mi mai place nimic in Franta si pana nu ajung acasa nici macar nu mai pot manca normal.
Ma duc sa-mi clatesc ochii prin centru, sa ma incarc de lumina.
Mi-e dor de Romania.

vineri, noiembrie 19, 2010

Francezi va iubesc

Azi mi-au placut colegii mei francezi. Ma asteptam ca de obicei sa fie docili si mototoli cand profii emit tot felul de traznai. De pilda cand incearca sa explice psihanalitic tot ce misca si ce nu misca pe lume si ajung la niste concluzii/bazaconii pe care ni le prezinta pe post de adevar stiintific. Cum de exemplu un cercetator pe teren poate avea niste trairi voyeuriste fata de subiectii sai  sau ca poate simti niste fantasme de viol. Apoi un intreg discurs despre semnificatia falica a sosetei care ar reprezenta bieninteles un vagin. De aceea un barbat nu trebuie sa intrebe niciodata pe un altul ce numar poarta la pantof sotia lui, ca s-ar chema ca fantasmeaza asupra ei.Si tra-la-la. Azi colegii mei s-au revoltat si s-au contrazis cu profa. Ca nu ar fi cazul sa generalizam  adevarurile freudiene. Mai bine am zice clar ca un cercetator poate simti jena fata de subiectii sai, sau un anume inconfort. Ma bucur ca in sfarsit nu mai sunt sigura care nu e de acord cu teoria sosetei.

luni, noiembrie 08, 2010

Peripetii frantuzesti

Am aflat ca in Franta daca ai locuit deja cu gagiul tau si apoi trebuie sa te muti singura, ai de ales in formularele electronice intre urmatoarele: "Vaduva", "Divortata", "Izolata cu o viata maritala anterioara", "Separata de facto" si "Separata oficial". Nu mai exista optiune aia misto si universala de "Celibatara". Dar daca tot mai sunt cu gagiul in chestiune ce optiune aleg?Raspunsul lor a fost ca in cazul meu varianta corecta e clar Izolata cu o viata maritala anterioara. Eu nu si nu,  nu-s domnule izolata, ce naiba? Si nici maritata n-am fost. Da, dar ati trait in cuplu. Aoleu, pai deja se cheama ca am avut viata maritala?!  Si eu habar n-aveam ca se chema asa...

Despre pubertate si cititul cartilor

Ce treaba are sula cu prefectura, va veti spune. O sa vedeti ca are din cele de mai jos.

Mi-am amintit cat de dor mi-e sa citesc o carte, in sensul ca sa ma scufund de tot intr-insa si timp de 36 de ore  fara oprire sa nu fac decat asta. Pana nu-mi mai pot misca globii oculari si imi amortesc toate membrele si mi se face rau. Sa intru atat de mult in lumea aceea imaginara incat sa ma apuce depresia cand termin cartea si apoi sa nu ma gandesc decat ca urmatoarea carte de acelasi autor trebuie sa fie sigur la fel de interesanta.

Cred ca ultima oara cand eram atat de dependenta de citit era pe la 14 ani, cand terminasem in doua saptamani toata colectia Karl May din biblioteca scolii. Sub patul meu erau mereu  mormane de carti peste care dadea mama si mi le ascundea pentru ca in perioada aceea eram  zombie si total neproductiva la scoala.

Dar atunci aveam si o motivatie sau o explicatie, Nu aveam deloc prieteni pentru ca eram cea mai inalta din  bloc si baietii radeau de mine numindu-ma  Girafa.  Fiindca eram prea mica sa aud de pubertate precoce si nici de Jean Piajet nu aveam cum sa fi auzit, traiam foarte prost toata situatia si evident ca ma consideram ultima gaina de pe fata pamantului care n-o sa fie niciodata pe placul sexului opus. Asa ca de suparare nu mai voiam deloc sa-i vad in fata ochilor si imi vedeam de cartile mele.


 Nici nu mai zic ce trauma am putut avea cand mi-au crescut parca prea cu viteza sanii. Parca seara ma culcasem   plata si a doua zi aveam ditamai sanii de umpleau sutienul mamei pe care l-am probat intr-o zi pe ascuns si am murit de rusine dupa aia. Evident ca eram singura din bloc de varsta mea cu sani si toate fetitele ma puneau sa le arat si lor sa vada cum arata. Fiindca eram deja paranoia in ceea ce priveste si parerile baietilor, imi imaginau ca si ei credeau ca sunt cine stie ce fenomen al naturii. Hihi, ce bleaga puteam fi.

 Ca sa nu ma abat prea tare, episodul asta din viata mea  m-a impins si mai dihai cu nasul in carti. Bineinteles cu consecinte cam nefaste asupra dezvoltarii mele ca fiinta sociala:) Dar  in plan cultural eram cea mai tare din parcare, stiam aproape toate tarile si capitalele lumii si sa le arat pe glob si tot felul de chestii interesante despre fiecare de ramaneau si profesorii masca.

Dar toata magia si pasiunea s-a dus naibii cand mi-am dat seama ca mi-s gagica frumoasa si cand au inceput sa ma bage baietii in seama. Va zic drept ca de atunci nu mai pot gasi deloc, dar deloc acelasi gust pentru citit. Si uneori tare mi-e dor sa fiu din nou fata aceea desteapta din adolescenta.

Despre pubertate si cititul cartilor

Ce treaba are sula cu prefectura, va veti spune. O sa vedeti ca are din cele de mai jos.
Mi-am amintit cat de dor mi-e sa citesc o carte, in sensul ca sa ma scufund de tot intr-insa si timp de 36 de ore  fara oprire sa nu fac decat asta. Pana nu-mi mai pot misca globii oculari si imi amortesc toate membrele si mi se face rau. Sa intru atat de mult in lumea aceea imaginara incat sa ma apuce depresia cand termin cartea si apoi sa nu ma gandesc decat ca urmatoarea carte de acelasi autor trebuie sa fie sigur la fel de interesanta. Cred ca ultima oara cand eram atat de dependenta de citit era pe la 14 ani, cand terminasem in doua saptamani toata colectia Karl May din biblioteca scolii. Sub patul meu erau mereu  mormane de carti peste care dadea mama si mi le ascundea pentru ca in perioada aceea eram  zombie si total neproductiva la scoala.Dar atunci aveam si o motivatie sau o explicatie, Nu aveam deloc prieteni pentru ca eram cea mai inalta din  bloc si baietii radeau de mine numindu-ma  Girafa.  Fiindca eram prea mica sa aud de pubertate precoce si nici de Jean Piajet nu aveam cum sa fi auzit, traiam foarte prost toata situatia si evident ca ma consideram ultima gaina de pe fata pamantului care n-o sa fie niciodata pe placul sexului opus. Asa ca de suparare nu mai voiam deloc sa-i vad in fata ochilor si imi vedeam de cartile mele.
 Nici nu mai zic ce trauma am putut avea cand mi-au crescut parca prea cu viteza sanii. Parca seara ma culcasem   plata si a doua zi aveam ditamai sanii de umpleau sutienul mamei pe care l-am probat intr-o zi pe ascuns si am murit de rusine dupa aia. Evident ca eram singura din bloc de varsta mea cu sani si toate fetitele ma puneau sa le arat si lor sa vada cum arata. Fiindca eram deja paranoia in ceea ce priveste si parerile baietilor, imi imaginau ca si ei credeau ca sunt cine stie ce fenomen al naturii. Hihi, ce bleaga puteam fi. Ca sa nu ma abat prea tare, episodul asta din viata mea  m-a impins si mai dihai cu nasul in carti. Bineinteles cu consecinte cam nefaste asupra dezvoltarii mele ca fiinta sociala:) Dar  in plan cultural eram cea mai tare din parcare, stiam aproape toate tarile si capitalele lumii si sa le arat pe glob si tot felul de chestii interesante despre fiecare de ramaneau si profesorii masca. Dar toata magia si pasiunea s-a dus naibii cand mi-am dat seama ca mi-s gagica frumoasa si cand au inceput sa ma bage baietii in seama. Va zic drept ca de atunci nu mai pot gasi deloc, dar deloc acelasi gust pentru citit. Si uneori tare mi-e dor sa fiu din nou fata aceea desteapta din adolescenta.

vineri, august 20, 2010

Scrisoare tie

Si ne vom separa intr-o zi. Tu o vei lua spre apus iar eu spre eternul est.

 Si o sa-ti implinesti visele si vei schimba lumea inspre mai bine, iar la final vei fi multumit de tine, de asta sunt sigura.
Eu imi voi trai viata mea simpla, fara idealuri care ma vor zgudui din radacina, fara bucuria omenirii intregi pe chip.

Si vei avea o femeie pe care o vei iubi nespus, asa cum stii tu sa iubesti o femeie si vei avea un copil care  iti va semana si pe care il vei diviniza.
Eu voi iubi din nou, voi iubi din nou asta e sigur. Si tu vei deveni mai mic cu fiecare zi ce trece, pana vei disparea de tot din mine. Si intr-o zi nici  tu nu-mi vei mai simti prezenta in noua ta viata, deja totul se va fi pierdut incet in urma ta.

Voi fi tot eu, vei fi tot tu, dar amandoi vom fi uitat sa radem. A rade  e mare lucru in viata unui om. Dar cand ne vom da seama de asta prea tarziu va fi.